Dan Petrescu, bătut la pauză!** Antrenorul lui Kuban vorbește despre cum a reușit să-l învingă pe SuperDan

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Petrescu a pierdut confruntarea cu fosta sa echipă, Kuban Krasnodar, la primul meci din campionat în care a stat pe banca lui Dinamo Moscova. „Albaștrii” au deschis scorul chiar înainte de pauză, prin Noboa, însă repriza secundă a aparținut oaspeților, care au marcat de două ori.

Yuri Krasnozhan, antrenorul lui Kuban Krasnodar, explică de ce echipa sa și-a schimbat atitudinea în partea a doua:

„În prima repriză s-a simțit timiditatea în acțiunile jucătorilor noștri. Prima repriză i-a aparținut lui Dinamo. Am echilibrat apoi jocul, dar am primit un gol ușor. A fost greu să jucăm împotriva lui Dinamo. La pauză, am mers în vestiar și am vorbit cu băieții. Jucătorii s-au adunat și au reacționat foarte bine. Înainte de toate, această victorie este meritul băieților”, a declarat Yuri Krasnozhan, cel care i-a luat locul lui Dan Petrescu pe banca lui Kuban Krasnodar.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Larisa lui Pescobar: Cum e pe Insta? Așa e în realitate! Între wow și bau

Unul dintre cei mai buni jucători din lume, out de la EURO! Anunțul făcut în miez de noapte

Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Bogdan, polițistul din Brăila care a murit carbonizat

Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”

E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl mai recunoști. Pe vremuri era unul dintre cei mai buni prezentatori tv
E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl mai recunoști. Pe vremuri era…
Avem rezultatele alegerilor, surprize mari la sectoare, dar şi în marile oraşe

BANCUL ZILEI. Profesorul: - Elevi, a crezut Nicolae Ceauşescu în Dumnezeu, ia spuneţi‑mi?

Misterul se adânceşte în cazul cadavrului din valiză găsit într-o rulotă, în Oradea. Sora femeii moarte se afla sechestrată într-un bloc din apropiere
Misterul se adânceşte în cazul cadavrului din valiză găsit într-o rulotă, în Oradea. Sora femeii moarte se afla sechestrată într-un…
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!

Imagini rare cu soţia milionarului român care a fost surprinsă, prin Bucureşti, într-un bolid de 600.000 de euro

Cât a mers darul la nunta lui Răzvan Simion? Suma e ameţitoare, meniu de fine dining şi preparate speciale

NOUA LEGE pentru angajații din ROMÂNIA. Regulile devin obligatorii

Știrea momentului! Prezentator celebru, găsit mort în Grecia! Ultimele clipe din viață, surprinse de camerele de supraveghere

Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor

Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series

French Open ne-a pus în fața unui scenariu încântător: cum se scrie istorie sub ochii noștri

România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri

Un ARO se vinde pe OLX. Proprietarul are o mare SURPRIZĂ. Ce „BONUS” îi dă clientului?

Comoara descoperită în lac de un cuplu care pescuia cu magnetul. Poliția a decis că cei doi pot păstra descoperirea valoroasă
Comoara descoperită în lac de un cuplu care pescuia cu magnetul. Poliția a decis că cei doi pot păstra descoperirea…
×